Copos îi aduce întăriri lui Răzvan pentru un nou TITLU:** „Avem 8 jucători pe listă, dintre care vom transfera doi”

Copos îi aduce întăriri lui Răzvan pentru un nou TITLU:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că gruparea giuleșteană are în vedere în campania de transferuri din această pauză competițională opt jucători din care va transfera doi.

„Suntem bine organizați, avem ținte clare în acest început de an. Avem patru plus încă patru jucători, deci opt din care vom transfera doi”, a spus Copos.

Oficialul giuleștean a refuzat să spună dacă printre cei opt jucători se află Vasile Maftei, Dacian Varga, Tiberiu Ghioane, Juliano Spadacio, Zhivkov Milanov sau Mircea Cristescu, fotbaliști care conform presei de specialitate s-ar afla pe lista de achiziții a FC Rapid . „Nu, noi nu vom spune nimic până nu rezolvăm. Noi nu anunțăm transferuri care în final nu se realizează cum face Gigi Becali Machiavelli. Nu vom spune nici pe ce posturi ne dorim jucători. Se va vedea la momentul potrivit”, a afirmat acționarul FC Rapid.

Bugetul pentru transferurile din această pauză competițională este variabil, susține George Copos. „Bugetul pentru transferuri nu este fix. O să strângem din dinți și o să facem rost și de buget cu siguranță. Depinde și de jucătorii pe care îi vom alege în final. Oricum, este nevoie de achiziții pentru că ne batem pentru campionat și Cupa României. E un obiectiv clar pe 2012 pe care vrem să îl atingem”, a adăugat Copos.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×